Familii sanatoase

Copilul tău practică un sport? Ține cont de aceste sfaturi

  • 10

Practicarea unui sport le crează celor mici obiceiuri sănătoase și un stil de viață activ și energic. Fiecare sport are particularitățile lui, dar trebuie completat de o alimentație sănătoasă, pentru ca cei mici să se bucure complet de beneficiile acestui mod de viață.

Sunt anumite elemente cheie de care orice sportiv în devenire trebuie să țină cont înainte, în timpul și după practicarea activității fizice.

Probabil știi deja cât de importantă este o dietă echilibrată pentru dezvoltarea copiilor. Cu toate acestea, copiii activi din punct de vedere fizic ar putea necesita o dietă mai specifică, care să le asigure cantitatea suficientă de nutrienți de care au nevoie.

Când și de ce fel de nutrienți are nevoie organismul? Ce se întâmplă dacă anumite tipuri de nutrienți lipsesc în dieta copiilor care practică un sport? Acestea sunt câteva întrebări frecvente adresate de mulți părinți. Dacă ești unul dintre ei, te vor interesa răspunsurile următoare.

Băuturi și alimente de evitat înainte de sport

Copiii trebuie să evite alimentele și băuturile zaharoase înainte de sport, pentru a preveni scăderea zahărului din sânge.

Pentru hidratare, trebuie să aleagă apa sau, ca alternative, apa cu lămâie sau cu nucă de cocos. Alimentele bogate în fibre ar trebui de asemenea, să fie evitate, deoarece pot provoca disconfort stomacal dacă sunt consumate chiar înainte de exerciții.

Pregătiri înainte de sport

Cu aproximativ o oră înainte de a face exerciții, copiii ar trebui să servească o gustare ușoară.

Dacă activitatea lor fizică va dura mai puțin de o oră, ar trebui să consume carbohidrați precum: pâinea integrală de cereale, batoanele energizante sau un castron mic de paste.

În ceea ce privește porțiile, acestea ar trebui să crească odată cu vârsta și dezvoltarea fizică a copiilor. De asemenea, ține cont de faptul că băieții au nevoie de porții mai mari decât fetele, deoarece ard carbohidrați la un nivel mai ridicat.

Dacă activitatea fizică a celor mici va dura mai mult de o oră, pe lângă carbohidrați este recomandat să adaugi și proteine în alimentație. Acestea au rolul de a le susține energia pe o perioadă mai lungă de timp. Ca tip de carne ar trebui să aleagă peștele, iar ouăle e de preferat să fie organice. Cerealele integrale și proteinele vegetale, cum ar fi cele din legume, nuci, semințe, sunt alternative mai sănătoase decât proteinele animale.
Calciul este de asemenea, o sursă bună pentru alimentația înainte de antrenament, deoarece ajută la întărirea oaselor și mușchilor și previne febra musculară.

În timpul practicării sportului

Asigură-te că cei mici beau suficientă apă înainte, în timpul și după practicarea sportului. Pentru a evita deshidratarea, ei pot lua mici guri de apă în timpul antrenamentului. Este important să știi că deshidratarea se întâmplă din cauza transpirației în exces și a faptului că lichidele pierdute în timpul activității fizice nu sunt înlocuite.

În ceea ce privește alimentația, bananele, cartofii și iaurtul cu conținut scăzut sau fără grăsimi sau lapte conțin carbohidrați și potasiu, sunt importante pentru recuperarea post-antrenament.

După sport

După încheierea activității fizice, este important să incluzi toate cele cinci grupe de alimente în farfuria copilului tău. Asigură-te că sunt prezente proteinele, cerealele, legumele, fructele și produsele lactate. La finalul mesei îi poți da niște fructe sau iaurt cu conținut scăzut de grăsimi.
Ca părinte, este important să-ți încurajezi copiii să-și întrețină corpul prin obiceiuri sănătoase, atât fizice cât și alimentare. Mai târziu, vor deveni adulți și vor aprecia stilul de viață armonios și activ pe care și l-au consolidat.