Familii sanatoase

Mâncare distractivă și sănătoasă pentru copii

  • 10

Ocaziile speciale reprezintă pretextul perfect pentru a-i încuraja pe cei mici să fie creativi, în ce timp ce tu le oferi alternative distractive și sănătoase pentru mâncarea clasică de petrecere.

Spre deosebire de echivalentele lor cunoscute de toată lumea, care aproape întotdeauna conțin zahăr în exces și grăsimi de calitate scăzută, aceste rețete sănătoase pentru copii conțin fructe, legume, cereale integrale și îndulcitori naturali. Sunt colorate și gustoase, iar copiii se vor bucura să le împartă cu prietenii la un mic dejun special sau în prima lor zi de școală. Te invităm să descoperi patru feluri de mâncare foarte simple, hrănitoare și distractive, de gătit împreună cu cei mici!

Artă culinară pentru copii: animăluțe din fructe și legume

Dacă e sezonul căpșunilor, ai noroc – aceste mici frumuseți ne dau multe opțiuni cu care ne putem juca, datorită culorii roșu aprins și a aromei delicioase. Ai nevoie doar de câteva căpșuni, niște ciocolată topită și afine pentru a alcătui capul unui animăluț. Strugurii, rodiile și fructele pasiunii sunt de asemenea ingrediente cu care copiii se pot juca pentru a decora diferite creații. De exemplu, ar putea folosi struguri pentru a crea un nas, rodii pentru pistrui și jumătate de fructul pasiunii pentru a simula o gură surprinsă. Puteți folosi fructe diferite pentru a marca schimbarea anotimpului. În acest fel, cei mici vor afla mai multe despre fructele de sezon. Vedeți mai multe idei aici!

Niciun mic dejun special nu este complet fără muesli!

Crearea unor acadele simple, delicioase și sănătoase este un artizanat culinar preferat atât de părinți, cât și de copii. Unde mai pui că sunt și distractiv de făcut! Ai nevoie doar de muesli, bețe de acadea, o banană și tahini sau unt de arahide. Muesli-ul ne oferă o gamă largă de opțiuni. Copiii pot decora un castron pentru micul dejun prin recrearea unui peisaj de toamnă, în care frunzele căzute din copac sunt făcute din muesli, iar stafidele reprezintă trunchiurile de copaci. Încurajează-i să-și dea frâu liber imaginației pentru a crea compoziții uimitoare. Nu în ultimul rând, muesli-ul de casă poate fi o rețetă foarte plăcut de pregătit și cu cei mici. Gătitul împreună cu ei nu trebuie să fie doar despre prăjituri cu mult zahăr!

Idei artistice și pline de culoare de mâncare artizanală pentru copii

Copiii iubesc popcornul colorat, dar tipurile pe care le găsești la supermarket sunt de obicei făcute cu aditivi artificiali. Îți oferim o soluție. Asigură-te că ai pregătit un șorț! Fă popcornul cu un ulei de calitate superioară, cum ar fi uleiul de măsline extra virgin sau uleiul de cocos. În același timp, pregătește un suc de sfeclă pentru a color popcorn-ul. Sucul este ușor de făcut (poți folosi un blender sau îl poți face manual): răzuiește sfecla și apoi stoarce feliile în pumn pentru a extrage lichidul roz. Folosește o sticlă cu pulverizare pentru a colora floricelele de porumb sau lasă-i chiar pe cei mici să se ocupe de partea asta.

Artă culinară cu clătite

Copiii se vor distra punând împreună diferite părți dintr-o clătită. Ei pot crea forme de animale, folosind clătitele pe post de corp și fructe ca topping-uri, pentru a adăuga detalii.  Pentru decorare se pot folosi: căpșuni pentru nas, felii de banane pentru ochi și afine sau bucăți de ciocolată pentru iris. Se pot folosi legume precum broccoli sau conopidă pentru a simula copaci sau tufe, astfel încât cei mici să plaseze animalele “în mediul lor natural”. Un mic dejun de ziua de nastere ar fi un moment perfect pentru a “lucra” la aceste creații!

Acestea sunt doar câteva rețete pe care le poți găti cu copii. Ele vor presara bucurie peste ziua ta, în timp ce copiii își vor îndrăgi cu siguranță creațiile. Nu e nimic rău în a adăuga niște distracție peste o alimentație sănătoasă! Chiar fără ca ei să-și dea seama, aceste activități pot chiar să le dezvolte obiceiuri alimentare sănătoase.